Te invitam sa vizionezi o emisiune dedicata acestui subiect care poarta denumirea de “Cultiva recunostinta si bucuria!”. Gazda emisiunii “Provocarile vietii”, psihoterapeut Adina Tomoioaga, impreuna cu psihoterapeut in specializarea cognitiv-comportamentala, Cristina Mandres explica de ce apar aceste doua emotii, de ce unii oameni ajung sa se multumeasca cu mai putin si cum putem cultiva bucuria si recunosinta in vietile noastre.
Bucurie si recunostinta
Ne-ar placea ca fiecare dintre noi sa ne trezim dimineata cu zambetul pe buze, mai ales cei din familia noastra sa se trezeasca fericiti si binedispusi, iar sentimentul de bucurie si recunostinta sa fie prezent mereu in vietile noastre. Realitatea este ca adesea suntem nemultumitori si morocanosi. Mai degraba vedem aspectele care lipsesc decat cele care exista. Ei bine, cum putem cultiva bucuria si recunostinta este ceea ce ne dorim sa intelegem.
Acest articol te va ajuta sa afli urmatoarele
ascunde
De ce simtim bucurie si recunostinta?
Atat bucuria cat si recunostinta sunt emotii pozitive. Ele ne creeaza o stare de bine, ne schimba starea de dispozitie si uneori se vede asta, alteori nu. Ambele sunt emotii care sunt strict legate si de anumiti hormoni. Studiile specifica dopamina ca si hormon asociat bucuriei. Este clar ca eu cred ca una se aduce cumva pe cealalta, sunt cumva interdependente.
Putem fi bucurosi si, in acelasi timp, si recunoscatori daca suntem suficient de constienti la ce am contribuit. Daca constientizam practic toate acele elemente care au dus la obtinerea motivului bucuriei noastre, devenim automat recunoscatori. Putem, de exemplu, sa ne gandim ca oricum ni se cuvenea lucrul respectiv si atunci bucuria noastra sa fie neurmata de recunostinta.
Sunt o serie de studii si cercetari care au relevat faptul ca exista intr-adevar o predispozitie genetica.
S-a ajuns la o ecuatie a fericirii!
Mai matematic, putem spune ca fericirea ar depinde:
- in proportie de 50% de genele noastre,
- in proportie de 10% de ceea ce s-a intamplat intr-o anumita situatie, de bine sau nu,
- si 40% de activitatile pe care noi alegem sa le facem, alegem sa le dam curs.
Daca facem un simplu calcul matematic ne gandim ca 50% este clar o predispozitie putem intelege de ce unii oameni sunt bucurosi fara sa fi obtinut ceva anume. Deci da, exista o predispozitie genetica pentru bucurie. Iar recunostinta este o componenta care poate fi educata daca cumva ea nu exista si nu vine in mod natural.
Bucuria si recunostinta vin de la sine?
Mi-ar placea sa spun ca toate aceste lucruri bune ar putea sa fie experimentate in mod natural. Sa vina cumva ca o oferta a mostenirii, undeva in pachetul acesta al transferului dintre generatii, dar, din pacate, nu este asa. Din perspectiva biblica, lucrurile sunt prezentate si dovedite de realitate ca noi mostenim mai degraba o tendinta nu spre pozitiv si spre bine. Mostenim mai degraba spre negativ si spre rau. Cu atat mai mult cu cat viata ne ofera suficiente elemente, realitati sau suficienti factori prin care nu este alimentata nici bucuria si nici recunostinta. De aceea, e nevoie de o atitudine activa in privinta aceasta. – Valentin Filimon, pastor si Director al Departamentelor Educatie și Relatii Oficiale si Libertate Religioasa
In cartea autoarei Brene Brown cu titlul „Darurile imperfectiunii” sa mentioneaza aceste aspecte. Diferentele dintre fericire si bucurie deriva din diferenta care exista o emotie umana asociata cu circumstantele exterioare si o modalitate spirituala de a te angrena in lume, asociata cu practica recunostintei.
Adica, ceea ce surprinde autoarea este faptul ca e o practica pe care o cultivi. Nu este ceva ce vine in mod natural. Toti acei subiecti intervievati care au vorbit despre recunostinta, fericire si bucurie au vorbit despre ceva care si-au propus sa faca si nu ceva care vine de la sine. Invatam foarte timpuriu ca daca ne scaldam in ceea ce inseamna o stare pozitiva, predispozitia noastra va fi mai mare catre pozitivitate. De asemenea, daca ne concentram pe emotiile negative, predispozitia noastra o sa fie mai degraba negativa.
Ce ne face sa simtim bucurie si recunostinta?
Sa zicem ca fericirea este o emotie pozitiva intensa, intr-adevar, ce tine de ceva extern, de o realizare, de ceva ce am reusit sa obtinem. Bucuria vine din aceasta practica zilnica a recunostintei si inseamna ceva intern. De aceea tot auzim ca bucuria vine din interior. Intr-adevar, din interiorul nostru, din constientizarea tuturor lucrurilor pentru care merita sa fim bucurosi, sa fim fericiti de fapt.
E o emotie pozitiva mai putin intensa decat fericirea, dar este mai stabila, mai sanatoasa, este ceva ce este legat strict de noi, de trecutul nostru, de potentialitatea noastra ca indivizi. Depinde de lucruri mici si nu numai. Aceasta constientizare presupune sa:
- nu uitam pentru ceea ce am putea sa fim recunoscatori,
- sa nu uitam de ceea ce a contribuit la motivele noastre de bucurie.
Prin aceasta practica zilnica a recunostintei, ne aducem aminte de tot ce am avut, am obtinut si pe care am uitat, dar si de faptul ca ele nu ne sunt date. Obtinem acea bucurie constientizata care vine din interiorul nostru si care este o emotie pozitiva stabila care ne imbunatateste starea de bine. Este, desigur, legata de trecutul nostru, de cum am vazut noi familia noastra si de cum se petreceau lucrurile acolo.
Daca ne multumim cu putin, suntem mai bucurosi?
In copilaria noastra am vazut la persoanele semnificative acest obicei de a ne bucura de lucruri mici sau nu. Cumva ne e scris in genetica noastra si, bineinteles, in componenta aceasta educata. Vazand in jurul nostru ca oamenii: nu au suficiente mijloace, resurse, poate cele pe care noi le avem si nu le apreciem, nu le valorizam, insasi lucrul asta poate fi un motiv de bucurie constientizata si de recunostinta.
Si mai observam un fenomen: dupa ce pierdem o anumita calitate, un bun, ca sa nu spunem membrii ai familiei, avem tendinta sa ii pretuim mai mult. Ce se intampla de fapt?
Uneori pierdem o claritate a modului in care evaluam lucrurile. Ne obisnuim cu ceea ce avem, cu ceea ce ne este dat. Consideram ca meritam sau consideram ca multe lucruri sunt de mica valoare in momentul in care le avem. E o tendinta de a le scadea in ochii nostri, e o tendinta in modul nostru de a le evalua, sa scada in valoare.
Ajungem la constatarea aceasta: familia, bunurile, elementele obisnuite de viata, de sanatate si asa mai departe, in momentul in care unul dispare simtim lipsa. Iar aceasta criza ne ajuta sa evaluam ceva mai atent. De aici porneste aceasta stare de a vedea mai clar care este valoarea lor. Bine ar fi daca aceasta evaluare am face-o in mod activ si constant. In asa fel incat sa nu traim neaparat regretul ca nu am pretuit la adevarata valoare doar dupa ce am pierdut ceva ce ne-a fost util sau ne-a fost drag.
Cum ii ajutam pe copii sa cultive bucurie si recunostinta?
Uneori parintele implineste dorinta sau nevoia inainte ca ea sa vina.
Aceasta temporizare a lucrurilor, acest traseu in care copilul, persoana, sa tanjeasca, sa inteleaga, sa evalueze corect trebuie bine inteles. El trebuie echilibrat pentru ca, intr-adevar fiecare parinte si-ar dori implinirea copilului lui. Ne doare sufletul atunci cand vedem ca sunt copiii nostri tristi. Asa ca incercam sa rezolvam acest lucru intr-un mod artificial, si aici este marele pericol asa dupa cum il vad.
ideea de baza a autoarei Brene Brown, e o practica, este ceva ce cultivam in mod constient. Poate sa vina la unii mai natural, dar cu siguranta vine atunci cand este cultivata. Asadar, cum cultivam aceasta practica a recunostintei? Cui sa fim recunoscatori, multumitori, catre cine sa ne indreptam?
In primul rand, trebuie pornit cu practica in familie cand copiii sunt mici. Ideal ar fi chiar de atunci sa se inceapa cu mici momente in mijlocul zilei sau la sfarsitul zilei. Copilul sa fie cumva impreuna cu parintii, sa spuna motivele pentru care s-au bucurat in ziua respectiva. Nu ne gandim la cine stie ce mari realizari zi de zi.
Trebuie exersat acest lucru, aceasta intalnire in familie! Acum fiecare dintre noi spune lucrurile pentru care este recunoscator. Pornind de la faptul ca sendvisul a fost bun, de exemplu, pana la faptul ca am mangaiat un catelus si asta m-a umplut de bucurie. Faptul ca am luat o nota buna, sau faptul ca am fost laudat la scoala. Aceste lucruri mici conteaza si aduc bucurie in sufletele copiilor.
Bineinteles, parintii la randul lor sa vina si sa completeze aceasta lista a lucrurilor pentru care merita sa fim recunoscatori si sa ne bucuram. Sunt persoanele cu credinta, clar fac referire la divinitate, si atunci credinta lor in primul rand se refera la Dumnezeu atat ca sursa a lucrurilor pentru care ei sunt ceea ce sunt si ceea ce au primit. Este un datator de sens in acelasi timp si semnificatie a experientelor prin care trec zilnic persoanele respective.
Cultiva bucurie si recunostinta pentru tot ce este in jurul tau
Tuturor oamenilor cu care interactionam putem sa le fim recunoscatori!
Spre exemplu, daca la serviciu gresim ceva si ni se atrage atentia intr-o maniera constructiva: „Iata, aici puteai sa faci altfel, aici puteai sa faci in felul asta”. Putem sa fim recunoscatori persoanei si experientei. Daca o luam constructiv, ca un feed-back, asta ne ajuta sa ne imbunatatim profesional practic. Nu este ceva rau.
- Putem sa fim recunoscatori persoanei respective pentru ca ne-a atras atentia,
- Putem sa fim recunoscatori animalutului de companie,
- Putem sa fim recunoscatori trecatorilor care ne zambesc si care ne infrumuseteaza ziua,
- Putem sa fim recunoscatori soarelui ca a aparut si asa mai departe, lista poate continua.
Nu neaparat avem nevoie de ceva palpabil, un succes, o realizare, ceva anume pentru care sa fim recunoscatori. Si atunci, cultivat acest obicei zi de zi, poate contribui la acea formare in sensul asta a copilului. Niciodata nu e prea tarziu sa incepem sa facem asta.
Merita sa cultivam recunostinta pentru noi ca adulti. Merita pentru copiii nostri, pentru o atitudine pozitiva pe care, la randul nostru, o vom genera in preajma noastra. Daca ne uitam in jurul nostru, cu siguranta vom gasi suficiente motive atat de recunostinta, cat si de bucurie.
Bondoc Gabriella
Medic Primar Psihiatru
Psihoterapeut cu peste 15 ani de experienta (peste 10.000 de ore de lucru cu clientii), cu formare in Analiza Tranzactionala
Experienta si interes profesional in psihoterapia persoanelor care sufera de tulburare bipolara si tulburare de personalitate borderline
Fondator al Retelei de Clinici Private Hope
Presedinte al Asociatiei de Terapie Dialectic-Comportamentala
Trainer DBT