
Fie că te afli la școală, job sau la o întâlnire cu cei dragi, critica face parte din viața de zi cu zi.
Chiar dacă sunt bine intenționate, unele opinii sunt dificil de gestionat și te pot afecta mai mult decât îți dorești.
Nu ești singurul care se confruntă cu astfel de provocări. Vestea bună e că există strategii prin care înveți cum să accepți critica mai ușor, astfel încât să o transformi într-un instrument de dezvoltare.
În următorul articol, vei afla de ce ți-e greu să accepți critica, dar și ce tehnici te pot ajuta:
Pentru mulți dintre noi, critica nu e un simplu feedback. E posibil să atingă zone sensibile, legate de modul în care ne vedem pe noi înșine. Chiar dacă intențiile celor din jur nu sunt mereu rele, reacția noastră ar putea fi influențată de experiențe din trecut sau de starea noastră emoțională. Să spunem că ai crescut într-un mediu în care greșelile erau aspru pedepsite. Acum e probabil să asociezi automat o opinie cu o greșeală. Într-o asemenea situație, orice observație pare mai intensă decât în realitate.
La rândul ei, stima de sine scăzută are un rol important. Când nu ai încredere în cunoștințele tale, feedback-ul negativ îți întărește convingerile existente: ,,Nu sunt suficient de bun” sau ,,N-are rost, nu mă descurc bine.” În loc să vezi opiniile ca pe niște sugestii, o percepi ca pe o confirmare a propriilor gânduri.
Pe de altă parte, e firesc să-ți dorești validare din partea altora. Oamenii sunt ființe sociale. De aceea, părerile celor din jur ar putea conta pentru tine. Prin urmare, când primești o critică, simți un disconfort, chiar dacă știi că în interior ți-e de folos.
Un alt motiv pentru care ai reacții negative e modul în care mesajul e transmis. Din când în când, tonul sau formularea face diferența între un feedback bine primit și unul greu de acceptat. Chiar dacă informația e folositoare, felul în care ajunge la tine contează.
Reacțiile de mai sus sunt firești. Nu înseamnă că ceva e în neregulă cu tine. Cel mai important e să devii conștient de aceste mecanisme și să înveți treptat cum să le gestionezi într-un mod care te ajută, nu care te blochează.

Unii dintre noi tindem să luăm unele păreri personal sau să devenim defensivi față de cei care ni le oferă. De aceea, e bine să luăm o mică pauză înainte să reacționăm. Procedează și tu la fel. Nu lăsa emoțiile negative să te afecteze.
Dacă, de exemplu, ai primit un mesaj cu feedback negativ, doar citește-l prima dată. Respiră adânc și procesează informația. Pleacă pentru câteva momente din fața calculatorului înainte să răspunzi. Astfel, îți antrenezi capacitatea de a gândi înainte de a acționa. Nu mai lași emoțiile să-ți preia controlul și ești pregătit să dai un răspuns potrivit atunci când te calmezi.
Într-adevăr, în unele situații, o persoană care îți oferă critici poate părea că are intenții rele. Totuși, s-ar putea să fie o simplă percepție. Cel mai probabil, acea persoană are o abordare mai directă și vrea să te ajute.
Câteodată ți-e greu să vezi intențiile altora ca fiind bune. Așadar, e o idee excelentă să afli care sunt, de fapt, gândurile lor. Prin acest mod, înțelegi mai bine de ce ai primit acel feedback și îl accepți cu deschidere.
Să spunem că te afli la job, iar un coleg îți spune că raportul pe care l-ai făcut trebuie îmbunătățit. Pune-i câteva întrebări – de exemplu: ,,Poți să-mi dai mai multe detalii?” sau ,,Îmi poți arăta cum să fac mai bine?”. Poate că el are o listă de observații pertinente pe care să le pui în aplicare. Mai mult, deși crezi că te atacă, s-ar putea să fie opusul. E posibil să-ți spună că vede un potențial mare în tine și că vrea să te ajute să creezi raportul perfect.
Ai putea accepta mai ușor criticile cuiva știind că vrea să te ajute. Totuși, s-ar putea să te deranjeze că ți s-a spus o părere mai puțin bună decât te așteptai. Însă asta nu înseamnă neapărat că ai făcut ceva greșit. E probabil să fie doar o perspectivă diferită.
Important e să nu te învinovățești. Amintește-ți că o critică este o opinie din partea altei persoane. Asta îți permite să o iei mai puțin personal. Doar pentru că ai primit alt feedback, nu înseamnă că ești un om rău sau care nu se descurcă bine. Cu toții avem păreri, dar asta nu schimbă ce simțim cu adevărat față de ceilalți.
De pildă, poate că o cunoștință îți spune că ar fi trebuit să te îmbraci altfel pentru un eveniment. Însă asta nu înseamnă automat că te disprețuiește pentru că porți anumite haine. Poți aplica aceeași logică în orice context.
Uneori, criticile altora te afectează tare. Tinzi să te gândești constant la ele și la faptul că n-ai procedat bine. De aceea, începe să te gândești la acestea ca fiind o modalitate de a face lucrurile mai eficient. Nu trebuie să le respingi din start. S-ar putea să ți se deschidă ușa către noi oportunități de creștere. Dacă ulterior, lucrurile nu merg așa cum îți dorești, ia-ți timp pentru a găsi alte soluții.
Să presupunem că un membru al familiei îți spune să stai mai puțin timp pe social media pentru că te văd afectat de conținutul toxic. La început, poate că te simți atacat pentru modul în care alegi să-ți petreci timpul liber. Primul instinct e să ignori sfatul. În schimb, ai putea începe să folosești mediul online într-un mod pozitiv. De pildă, caută idei de hobby-uri pe care să le testezi. Dacă vrei să utilizezi calculatorul eficient, învață să programezi. Nu ezita să încerci și activități în aer liber, cum ar fi plimbări cu prietenii. Astfel, nu numai că descoperi lucruri care îți plac, dar îți dai seama și de importanța unui feedback sincer.
Foarte mulți dintre noi vrem să devenim persoane mai bune. Cu siguranță și tu. Totuși, trebuie să accepți că din procesul de dezvoltare face parte și critica. Poate fi dificil să pui în aplicare anumite sugestii, mai ales dacă le percepi ca fiind ,,agresive”. Dacă ești la început într-un anumit domeniu, nu este plăcut să primești o evaluare nefavorabilă. Dar ține minte – e o parte inevitabilă.
Cu cât accepți mai repede elementele procesului de evoluție, cu atât vei deveni mai fericit și te vei dezvolta mai rapid. Ori de câte ori ai parte de un feedback negativ, recunoaște-l ca fiind o oportunitate de dezvoltare și aplică-l. Atunci când corectezi o greșeală, notează ce ai învățat. Data viitoare când faci un proiect bun, recompensează-te. Dacă știi că fiecare opinie duce către ceva plăcut, începi să o iei ca atare.
Când părerile negative te fac să suferi și să reacționezi defensiv, e important să identifici care sunt cauzele din spate. Stima de sine scăzută, complexul de inferioritate și nesiguranța sunt printre posibilii factori care contribuie la această problemă.
Dacă dificultatea de a accepta feedback-ul îți afectează viața personală și profesională, e recomandat să apelezi la sprijinul unui specialist. Acesta îți oferă toate resursele necesare pentru a gestiona momentele dificile și te ajută să-ți recapeți bunăstarea.
A învăța cum să accepți critica e un proces care necesită răbdare și empatie față de tine.
E important să nu te judeci pentru emoțiile negative, ci să le privești ca pe oportunități de a te înțelege mai bine.
Când aplici strategiile potrivite și devii mai conștient de propriile reacții, începi încet-încet să accepți critica mai ușor.
Cu timpul, feedback-ul îți devine un aliat valoros în propria dezvoltare și-ți permite să crești continuu.